Ce spune unul dintre cei mai importanţi generali ai Ucrainei despre aderarea la NATO: „Nu se va întâmpla niciodată”

Ce spune unul dintre cei mai importanţi generali ai Ucrainei despre aderarea la NATO: „Nu se va întâmpla niciodată”

Declaraţie surprinzătoare a ambasadorului Ucrainei în Marea Britanie, generalul Valerii Zalujnîi. Fostul comandant al armatei ucrainene susţine că aderarea la NATO este, în realitate, imposibilă şi că viitorul securităţii Ucrainei ar putea depinde de alte alianţe europene.

„Am auzit ani la rând că vom intra în NATO”

În cadrul unei reuniuni a ambasadorilor Ucrainei, desfăşurată la Kiev, Valerii Zalujnîi a afirmat că nu mai crede în perspectiva aderării ţării sale la NATO, deşi integrarea euroatlantică este prevăzută în Constituţia Ucrainei.

„Cunosc foarte bine NATO. Timp de 12 ani, am lucrat personal pentru a ne asigura că îndeplinim standardele Alianţei şi, în fiecare an, am auzit că vom adera. Din păcate, nu ne vom alătura niciodată”, a declarat generalul, citat de European Pravda, conform Cotidianul.ro.

Fostul comandant al armatei ucrainene consideră că unul dintre motive este diferenţa dintre experienţa de luptă acumulată de Ucraina şi doctrinele militare pe care le foloseşte în prezent NATO.

El a mers şi mai departe, afirmând că Alianţa are nevoie de o modernizare profundă pentru a răspunde noilor provocări de securitate.

Zalujnîi vede viitorul Ucrainei într-o altă alianţă europeană

Deşi este critic la adresa perspectivelor de aderare la NATO, ambasadorul ucrainean spune că ţara sa are în continuare nevoie de tehnologiile şi capabilităţile militare dezvoltate de statele membre ale Alianţei, inclusiv sisteme de apărare antirachetă şi tehnologii spaţiale.

În opinia sa, garanţiile de securitate pentru Ucraina vor veni din alte formule de cooperare militară.

„Ucraina se va alătura altor blocuri şi alianţe care probabil se vor forma. Cel mai probabil, va fi vorba despre un bloc european de securitate militară”, a declarat Zalujnîi.

Generalul a lăudat şi rolul Forţei Expediţionare Comune (JEF), o coaliţie militară formată din 10 state europene, despre care spune că ar putea deveni un instrument important pentru securitatea regională. Totuşi, JEF nu oferă în prezent garanţii de apărare colectivă similare celor prevăzute de articolul 5 al NATO.

Ucraina face deja parte din acordul de parteneriat extins al JEF, iar cele 10 state membre au anunţat recent intenţia de a crea o forţă maritimă multinaţională, concepută ca un complement al NATO.

Afla mai multe desprenatoucrainajef
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI