Câţi români sunt de acord cu o creştere a cheltuielilor în domeniul apărării

Câţi români sunt de acord cu o creştere a cheltuielilor în domeniul apărării

Peste 72% dintre români ar susţine o creştere a cheltuielilor pentru apărare, astfel încât România să îşi poată apăra suveranitatea în cazul unei agresiuni militare, conform unui sondaj al INSCOP realizat în perioada 26-30 mai.

''În contextul în care în ultima perioadă se discută tot mai mult ca Europa să îşi reducă dependenţa militară faţă de SUA şi NATO prin creşterea cheltuielilor în domeniul Apărării, respondenţii au fost întrebaţi dacă ar fi de acord cu o asemenea perspectivă pentru ca România să-şi apere suveranitatea în cazul unei agresiuni militare. 72,8% susţin o asemenea creştere a cheltuielilor pentru Apărare, în timp ce 25,6% se opun, iar 1,6% nu ştiu sau nu răspund'', transmite INSCOP.

Sunt de acord cu creşterea cheltuielilor pentru Apărare în special: votanţii USR, PSD şi PNL, persoanele cu studii superioare şi locuitorii din Bucureşti. Votanţii AUR şi persoanele cu studii primare sunt categoriile care se opun cel mai mult creşterii cheltuielilor pentru Apărare, menţionează sursa citată.

Mai exact, 81% dintre votanţii PSD susţin o creştere a cheltuielilor pentru apărare, în timp ce 18% se declară împotrivă. Dintre votanţii PNL, 80% ar fi de acord cu o creştere a cheltuielilor, în condiţiile în care 20% nu agreează o astfel de idee. În ce priveşte votanţii USR, 94% aprobă o creştere a cheltuielilor, iar 6% se declară împotrivă. Dintre votanţii AUR, 62% susţin creşterea cheltuielilor din domeniul apărării, iar 36% se declară împotrivă.

În ce priveşte românii cu studii primare, 64% se pronunţă în favoarea unor cheltuieli mai mari pentru apărare, iar 32% resping ideea. De asemenea, vor un buget mai semnificativ pentru apărare 74% dintre românii cu studii medii şi 81% dintre cei cu studii superioare. În schimb, 25% dintre cei cu studii medii şi 18% dintre cei cu studii superioare nu susţin o creştere semnificativă a cheltuielilor pentru apărare.

Dintre bărbaţii chestionaţi, 75% vor o creştere a cheltuielilor, iar 25% sunt împotrivă. Dintre femei, 71% susţin alocarea mai multor fonduri pentru apărare, iar 26% nu doresc acest lucru.

Directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac, apreciază că datele sondajului indică ''un acord larg'' al românilor pentru creşterea cheltuielilor în domeniul apărării, ceea ce reflectă ''un climat de preocupare crescută'' faţă de securitatea naţională şi geopolitica regională.

''Gradul de susţinere variază semnificativ între votanţii partidelor, sugerând că opţiunea pentru creşterea bugetului apărării este influenţată de discursul public al reprezentanţilor partidelor. Concluzia este semnificativă mai ales în ceea ce priveşte alegătorii AUR expuşi la narativele liderilor acestui partid, mai degrabă ostile unor politici naţionale robuste de apărare. Având în vedere sprijinul larg din partea opiniei publice, autorităţile ar putea avea o marjă semnificativă de acţiune pentru implementarea unor politici de consolidare a capacităţii de apărare a României, în concordanţă cu tendinţele europene'', a precizat Remus Ştefureac, potrivit Agerpres.

Acest barometru este realizat lunar de INSCOP Research la comanda platformei de ştiri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 2,9%, la un grad de încredere de 95%. 

Afla mai multe desprecresterebaniaparare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt