Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, susţine că nu va contesta o eventuală excludere din PNL, în contextul tensiunilor generate de votul acordat Guvernului propus de Adrian Veştea. Liberalul vorbeşte despre un „paradox” în interiorul partidului şi îşi asumă consecinţele deciziei sale.
Cătălin Predoiu a reacţionat public după ce în PNL au fost declanşate procedurile de excludere pentru membrii care au susţinut Guvernul propus de Adrian Veştea. Într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul interimar de Interne şi fost prim-vicepreşedinte al partidului a explicat motivele pentru care a votat în favoarea Executivului şi a criticat poziţia actuală a formaţiunii.
„Politica este arta posibilului. De peste o lună de zile, eu şi alţi colegi din PNL am susţinut constant că partidul trebuie să participe la guvernare, deoarece România are nevoie de un Guvern funcţional, cu puteri depline, şi fără PNL nu se prea poate.
PNL este soluţia crizei politice, nu AUR. Pieţele financiare şi mediul economic şi-ar putea pierde răbdarea, iar prelungirea incertitudinii a generat costuri şi riscuri pe care nu ni le puteam permite”, a scris Predoiu.
Liberalul consideră că actuala poziţie a conducerii partidului intră în contradicţie cu deciziile luate recent privind susţinerea unui alt guvern.
„Rămâne totuşi faptul că cei care au votat un guvern care includea liberali sunt consideraţi suspecţi de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar şi cu condiţii, este în regulă. E un paradox”, subliniază acesta.
Predoiu a explicat că votul său a fost motivat de necesitatea depăşirii blocajului politic şi de nevoia urgentă a României de a avea un Executiv cu puteri depline.
„Ştiam că votul meu nu poate contribui la validarea unui Guvern, pentru că nu erau suficiente voturi ca să se valideze Guvernul. La fel au procedat şi ceilalţi colegi din PNL care au votat 'pentru'. La momentul începerii votării, era clar că Guvernul era ca şi respins”, a afirmat el.
În ceea ce priveşte posibilitatea unei sancţiuni, Predoiu spune că este pregătit să accepte orice decizie.
„În ceea ce mă priveşte, sunt gata să accept aceste consecinţe. Nu cer nimănui nimic. Nu voi contesta o eventuală decizie a partidului de excludere. O voi lua ca atare, nu o voi comenta şi îmi voi continua activitatea publică în condiţiile date”, a transmis liberalul.
Procedurile privind excluderea celor care au susţinut Guvernul Veştea sunt în curs în PNL şi urmează să fie finalizate după înregistrarea noului statut al partidului la Tribunalul Bucureşti.







