BNR, avertisment după deprecierea leului. Dan Suciu: „Este o perioadă tulbure”

BNR, avertisment după deprecierea leului. Dan Suciu: „Este o perioadă tulbure”

Banca Naţională a României avertizează că piaţa valutară va rămâne tensionată în perioada următoare, pe fondul instabilităţii politice şi financiare. Declaraţiile vin după ce euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat joi că românii trebuie să se aştepte la fluctuaţii ale cursului valutar, în contextul incertitudinilor politice care continuă să afecteze pieţele financiare.

„E o perioadă de instabilitate, ea se simte de pieţe, e o perioadă tulbure. Sunt multe răspunsuri pe care pieţele le aşteaptă din partea situaţiei politice şi financiare din România.

În perioada următoare probabil vom asista la variaţii ale cursului, probabil în ambele direcţii, dar până când nu avem nişte răspunsuri clare în ceea ce priveşte stabilitatea politică-financiară a României, tensiunile pot continua.

Este o situaţie prin care trecem, încercăm să o gestionăm la Banca Naţională cu toate resursele şi armele pe care le avem la dispoziţie, dar trebuie să înţelegem că răspunsurile sunt în altă parte, nu sunt la Banca Naţională, pentru liniştirea pieţelor”, a spus Dan Suciu.

Oficialul BNR a evitat să facă estimări privind un posibil prag de 6 lei pentru un euro, subliniind că orice declaraţie poate influenţa evoluţia pieţelor.

„Noi nu avansăm cifre, nici niveluri. Trebuie să găsim un optim pentru situaţia dată, ţinând cont de toate resursele pe care le avem şi de toate constrângerile în care operăm, cele legate de, cum spuneam, găsirea unui răspuns la întrebarea legată de guvernare şi de stabilitatea financiară.

Daţi-mi voie să nu mai fac alte comentarii, e o situaţie în care orice cuvânt poate fi interpretat pe pieţe, aşa că suntem cu toţii, până la urmă, în aceeaşi barcă în care ne dorim un curs cât mai rezonabil”, a explicat Dan Suciu.

Miercuri, euro a atins un nou maxim istoric, ajungând la 5,2668 lei, după ce marţi cursul oficial era de 5,21 lei pentru un euro.

Afla mai multe desprebnrleudan suciu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt