S-a vorbit deja mult despre faptul că viitorul conclav, care începe miercuri, se desfăşoară în umbra războaielor culturale de tip american. Pe măsură ce lobby-ul dinaintea conclavului s-a intensificat, diplomatul de top al Vaticanului, Pietro Parolin, a devenit un punct de convergenţă pentru cardinalii care doresc să restabilească primatul Vaticanului, scrie POLITICO.
De la moartea Papei Francisc, în majoritatea dimineţilor de la moartea Papei Francisc, aproximativ 180 de cardinali au intrat într-o sală de şedinţe din Vatican, s-au aşezat în rânduri de scaune din lemn cu spătar înalt şi s-au certat cu privire la direcţia religiei lor mondiale, care numără 1,4 miliarde de oameni.
Sub auspiciile unui cardinal în vârstă de 91 de ani, cu probleme de auz, despre care se spune că pare că dă comenzi când crede că vorbeşte încet, clericii cu pălării roşii împărtăşesc amabilităţi banale despre răposatul Suveran Pontif, ascunzând o nelinişte profundă legată de cei 12 ani controversaţi de domnie ai acestuia.
„Toată lumea este foarte respectuoasă, dar trebuie să cunoşti situaţia pentru a şti ce se ascunde în spatele cuvintelor”, a declarat o persoană prezentă la aceste adunări, care se numesc congregaţii generale şi care sunt focare de lobby intens înainte de conclav, ritualul antic de selectare a unui nou papă care începe pe 7 mai. „Aşa că toată lumea vorbeşte de bine despre Papa Francisc, dar modul în care vorbesc de bine despre el arată că nu îl plac”, spune persoana respectivă.
„A fost un papă bun”, ar putea spune ei. „Dar trebuie să luăm în considerare şi papii dinaintea lui, trebuie să vedem întreaga tradiţie” - cam aşa ar putea suna dialogurile.
S-a vorbit deja mult despre faptul că viitorul conclav se desfăşoară în umbra războaielor culturale în stil american, de care nici chiar Sfânta Biserică nu poate scăpa, opunând conservatorii de tip MAGA progresiştilor toleranţi faţă de LGBTQ+. Dar diviziunile din rândul clerului sunt, de asemenea, despre ceva mult mai concret: viitorul puterii ecleziastice şi cine ar trebui să o exercite, într-o Biserică care depăşeşte rapid limitele Romei, vechiul său bastion european, scrie News.ro.
RECĂSĂTORIREA ŞI BINECUVÂNTAREA CUPLURILOR DE ACELAŞI SEX
De-a lungul papalităţii sale, Francisc, care a murit la 21 aprilie, a schimbat dramatic echilibrul geografic al Bisericii prin numirea a 50 de cardinali cu drept de vot, aproape jumătate din cei 133 de electori în funcţie, din afara bazelor tradiţionale ale puterii occidentale. Cardinalii au fost aleşi din locuri ignorate anterior, precum Bridgetown, din mica insulă din Caraibe Sfânta Lucia, şi Bogor, un oraş cu mai puţin de un milion de locuitori din Indonezia. Liderii unor dioceze importante precum Los Angeles şi San Francisco au fost ignoraţi.
În plus, Papa a lansat o serie de consultări globale majore, numite sinoade, care au abordat subiecte fierbinţi precum binecuvântarea persoanelor de acelaşi sex şi recăsătorirea celor divorţaţi. Ideea a fost de a implica mai îndeaproape laicii şi femeile, precum şi clericii din regiunile îndepărtate ale Bisericii - în special în centrele cu creştere rapidă din Africa şi Asia - în luarea deciziilor ecleziastice.
Dar consultările au oferit, de asemenea, mai multă libertate preoţilor non-europeni, fragmentând punerea în aplicare a teologiei şi atrăgând şi mai multă putere din partea Curiei, birocraţia din Vatican. Spre nemulţumirea multora, una dintre ultimele mişcări ale lui Francisc înainte de moartea sa, pe 21 aprilie, a fost să prelungească aceste deliberări cu încă trei ani, în ciuda speculaţiilor conform cărora el folosea doar tactici de amânare pentru a evita instituirea unor reforme mai radicale.
Moştenirea acestei decizii şi implicaţiile sale asupra locului în care se află cu adevărat puterea Bisericii reprezintă acum unul dintre principalele subiecte discutate în cadrul sesiunilor de lobby pre-conclav, potrivit a trei persoane la curent cu discuţiile. Şi această luptă ideologică, au spus aceste persoane, se concentrează în jurul unui om în special: secretarul de stat al Sfântului Scaun şi cel mai longeviv aliat al lui Francisc, Pietro Parolin.
CLONA LUI FRANCISC
Acest diplomat iscusit a fost deja o figură controversată de când Papa s-a îmbolnăvit pentru prima dată, în februarie. Afirmarea tăcută a conducerii spirituale a lui Parolin în această perioadă, în special rolul său proeminent într-o sesiune de rugăciune în faţa Catedralei Sfântul Petru, la sfârşitul lunii februarie, i-a consolidat imaginea, atrăgând în acelaşi timp suspiciuni din partea celor care l-au văzut ca fiind doritor să-i ia locul Papei.
În timp ce casele de pariuri mizau pe Parolin, au fost lansate rapid campanii de discreditare a acestuia: Tradiţionaliştii, în special, l-au catalogat drept o clonă a lui Francisc, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra afacerilor sale controversate cu guvernul chinez şi asupra supravegherii unui minister-cheie al Vaticanului implicat într-un scandal de 200 de milioane de euro în 2019.
Dar pentru cei care se tem de influenţa în scădere a Romei, Parolin este o opţiune bună. Cardinalul este văzut ca rezistând reformelor sinodale. Acest lucru i-a adus sprijinul unora dintre aşa-numiţii cardinali curiali, funcţionari ai Vaticanului care lucrează direct pentru Sfântul Scaun în Cetatea Vaticanului, potrivit persoanelor citate mai sus. Printre aceştia se numără cardinalii de peste 80 de ani, care nu vor putea vota în conclav, dar care încă exercită o influenţă considerabilă asupra lobby-ului de dinainte, precum şi italienii care ar putea dori să vadă unul dintre compatrioţii lor pe tronul lui Petru după 47 de ani în care acest rol a revenit unor persoane din afară, au adăugat aceştia.
Inevitabil, promovarea lui Parolin a iritat facţiunea pro-Francisc, care a avertizat că acesta ar reduce eforturile radicale ale lui Francisc de a face Biserica mai incluzivă. În consecinţă, unii au încercat să îl discrediteze pe Parolin ca fiind un conservator ascuns, promovându-l în acelaşi timp pe secretarul general al sinodului, cardinalul maltez Mario Grech, ca un candidat al continuităţii, au spus oamenii. „Roma nu poate şti şi nu poate înţelege toate dinamicile care au loc pe diferite continente”, a spus unul dintre ei. „Ei nu vor ca Biserica să fie condusă de Curia Romană”, susţine interlocutorul.
Dar această tabără este divizată şi prost coordonată, cu puţini candidaţi puternici în jurul cărora să se adune, au spus sursele POLITICO. Este, de asemenea, plină de clerici cu feţe proaspete, luaţi din poziţii „relativ neimportante”, care ar putea cădea pradă maşinaţiunilor „politicienilor înrăiţi ai Bisericii, precum cardinalii europeni şi nord-americani”, a avertizat Miles Pattenden, istoric al Bisericii şi lector la facultatea de istorie a Universităţii Oxford.
Desigur, insistenţa pentru Parolin nu este un indiciu al şanselor sale de succes într-un concurs cunoscut pentru pedepsirea candidaţilor fruntaşi, iar dezbaterea privind primatul Sfântului Scaun este, de asemenea, doar unul dintre numeroasele dezacorduri dureroase care apasă asupra calculelor clericilor, inclusiv toleranţa faţă de persoanele LGBTQ+, hirotonirea femeilor şi criza financiară tot mai gravă a Vaticanului. Unii chiar indică faptul că steaua lui Parolin este deja în scădere după ce a ţinut o slujbă dezamăgitor de lipsită de carismă.
Dar s-ar putea ca sprijinul pentru Parolin să fie mai puţin legat de omul însuşi cât de ideile pe care le reprezintă şi ar putea exista un apetit pentru o alternativă mai papabilă, cu o viziune similară asupra echilibrului de putere. Pentru unii clerici, ideea unei Biserici fără Roma este la fel de neplăcută ca, ei bine, un papă care nu este catolic.
