Inspectorii ANAF au descoperit, în urma unei ample serii de controale derulate la persoane fizice, venituri nedeclarate şi sume fără justificare de provenienţă, stabilind creanţe fiscale suplimentare de peste 540 de milioane de lei. Autorităţile au instituit, totodată, măsuri asigurătorii de peste 123 de milioane de lei, în cadrul unor verificări extinse desfăşurate în ultimul an.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Ministerului Finanţelor, în perioada iulie 2025 - mai 2026, structurile ANAF cu atribuţii de verificare a situaţiei fiscale personale au realizat 1.102 acţiuni de control.
Acestea au vizat persoane care nu au putut demonstra provenienţa sumelor utilizate pentru achiziţii, investiţii, depuneri bancare sau împrumuturi acordate unor societăţi comerciale.
În numeroase cazuri, contribuabilii au invocat economii în numerar, venituri obţinute în străinătate sau sume primite de la alte persoane. Totuşi, ANAF precizează că explicaţiile nu au fost susţinute de documente care să ateste existenţa şi trasabilitatea banilor.
„Verificările efectuate au arătat însă că aceste explicaţii nu au putut fi susţinute prin documente şi mijloace de probă care să demonstreze valoarea sumelor, momentul obţinerii acestora şi existenţa lor efectivă în perioada verificată”, a precizat ANAF.
Instituţia mai arată că, în unele situaţii, sursele indicate nu dispuneau de capacitatea financiară necesară, iar circuitul banilor nu putea fi reconstituit.
„Pe de o parte, persoanele indicate ca sursă a sumelor nu dispuneau de capacitatea financiară necesară pentru acordarea acestora, iar pe de altă parte nu existau documente care să confirme provenienţa şi circuitul banilor. Aceste constatări au condus la stabilirea situaţiei fiscale reale şi la calcularea obligaţiilor fiscale suplimentare datorate bugetului de stat”, potrivit comunicatului de presă.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a subliniat rolul digitalizării în eficientizarea controalelor fiscale, arătând că analiza de risc produce rezultate concrete în protejarea veniturilor bugetare.
În total, ANAF a identificat şi alte tipuri de venituri nedeclarate, inclusiv din activităţi independente, transfer de titluri de valoare sau cedarea folosinţei bunurilor. Cele mai mari creanţe individuale au depăşit 23 de milioane de lei.







