A murit preşedintele Parlamentului european

A murit preşedintele Parlamentului european

David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a murit în această dimineaţă într-un spital din nordul Italiei unde era internat de mai bine de două săptămâni. El fusese internat aici pe 26 decembrie 2021 din cauza unei complicaţii grave dată de o disfuncţie a sistemului imunitar. El mai fusese internat şi în luna septembrie a anului trecut din cauza unei pneumonii. În vârstă de 65 de ani, Sassoli a devenit preşedinte al legislativului european în anul 2019 şi urma să părăsească funcţia luna aceasta. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe după decesul lui Davis Sassoli. ,,A fost prietenul României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile europene. Moştenirea sa europeană va dăinui" a fost mesajul lui Iohannis.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt