O nouă ediţie Comic Con are loc în 25-27 aprilie, la Romexpo. Actori din seriale precum Shadow and Bone, The Witcher, Bridgerton, prezenţi la Bucureşti
Temperaturi peste cele obişnuite, în această săptămână, în toată ţara. Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai
Fondatorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, se va retrage din rolul său executiv, după 50 de ani de activitate
Luptele din Ucraina s-au reluat după armistiţiul de Paşte, dar Moscova e deschisă la iniţiative de pace, spune Putin
Sebastian Burduja: Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic naţional în această perioadă - prima şi a doua zi de Paşte
Ce urmează după moartea Papei, când poate începe conclavul şi cât durează până la alegerea succesorului
Trei motive pentru care perioada petrecută de Papa Francisc în fruntea Bisericii Catolice a fost unică în istorie