Un turn de apă din Braşov s-a prăbuşit. Pentru explozie au fost folosite 9 kg de dinamită
Un fost turn de apă din Braşov a fost demolat vineri seară.
Un fost turn de apă din Braşov a fost demolat vineri seară.
Un seism cu magnitudinea de 6,1 s-a produs sâmbătă în largul coastei de est a insulei Celebes din Indonezia, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS) Nu a fost emisă alertă de tsunami şi nu s-au semnalat pagube până în prezent, relatează AFP, citată de Agerpres.
O maşină de pompieri aflată în misiune a fost implicată, vineri, într-un accident rutier în Craiova, iar în urma acestui eveniment un pompier a fost rănit, fiind transportat la spital.
O escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, vineri, un cetăţean afgan, urmărit la nivel internaţional, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor în Timişoara, victimele fiind doi cetăţeni afgani, informează IGPR Potrivit unui comunicat, urmăritul, semnalat prin.
Patru maşini care erau parcate într-un garaj din municipiul Botoşani au ars, vineri, în totalitate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.
Locuitorii din Băile Tuşnad trăiesc în teroare, din cauza urşilor care vin din ce în ce mai des printre ei.
Supărat că nu are clienţi, un producător de coacăze şu agrişe din Suceava a recurs la un gest extrem.
Medicul chirurg din Târgu Jiu, care cerea bani de la pacienţi ca să-i opereze, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Dacă îngropatul în nisip e o joacă pe care mai toată lumea o practică la mare, un grup de tineri a întrecut limita glumelor la Tuzla.
Pompierii din Bihor luptă cu flăcările de aproape 24 de ore.
Ies la iveală detalii cutremurătoare despre moartea fetiţei de doi ani din localitatea gălăţeană Iveşti.
Accident spectaculos la Timişoara! O şoferiţă de 24 de ani a scăpat ca prin minune, doar cu leziuni uşoare, după ce a fost proiectată în afara maşinii pe care o conducea.
Un şofer din Târgovişte a dat dovadă de o inconştienţă fără margini.
Poliţiţiştii au confiscat 250 de litri de reactivi chimici expiraţi care ar fi urmat să ajungă în laboratoarele deanalize.
Sute de peşti morţi, pe râul Bega.
Poliţiştii şi reprezentanţii companiei naţionale de autostrăzi ridică, vineri, documentele companiei Bechtel, abandonate pe un teren privat de lângă localitatea Giroc, judeţul Timiş, după ce presa a scris că bibliorafturile zac la voia întâmplării.
Un număr de 11 persoane care îşi desfăşoară activitatea în domeniul videochat sunt cercetate de poliţişti pentru evaziune fiscală în formă continuată, după ce au angajat modele pentru show-uri erotice pe internet, dar n-au mai înregistrat şi veniturile.
Belgia îşi recheamă ambasadorul său la Seoul „fără alte întârzieri”, după ce soţia delegatului a fost acuzată că a intrat într-o a doua altercaţie fizică cu angajaţi sud-coreeni în patru luni.
La patru zile după ce a contabilizat şapte contravenţii şi a făcut scandal într-o secţie de poliţie, comisarul-şef Christian Ciocan a fost demis din funcţia de director pe care o ocupa în cadrul Ministerului de Interne.
Poliţia haitiană a arestat vineri, la Ambasada Taiwanului, 11 persoane care ar fi participat la asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse, ucis prin împuşcare de către un comando înarmat care a intrat în noaptea de marţi spre miercuri în reşedinţa sa de la Port-au-Prince, relatează AFP.
Un urs de aproape 400kg este captiv într-o pădure din judetul Gorj.
Un avion de mici dimensiuni cu nouă persoane la bord s-a prăbuşit în Suedia.
Au fost clipe de panică pe plaja din Eforie Nord.