Peste 200.000 de protestatari pe străzile Franţei
Protestele faţă de certificatul digital iau amploare în mai multe ţări din Europa.
Protestele faţă de certificatul digital iau amploare în mai multe ţări din Europa.
O maşină a luat foc în această după amiază pe Autostrada Soarelui.
Memoria Reginei Ana a României a fost comemorată la Parohia Romano-Catolică de la Săvârşin, acolo unde Familia Regală deţine singura reşedinţă privată din România.
Incendiile de vegetaţie continuă să facă prăpăd în Turcia şi Grecia.
Flăcări înalte până la cer au brăzdat, noaptea trecută, cerul Aradului, după ce groapa ecologică de gunoi a oraşului a luat foc.
Incident cumplit într-un camping din Munţii Călimani .
Excursie de coşmar pentru 30 de români.
De mâine, Prima TV vă trimite în vacanţă.
Pe 1 august 1936 se năştea Yves Saint Laurent care avea să devină unul dintre cei mai mari creatori de modă ai tuturor timpurilor şi care, rămâne şi în ziua de azi un model de urmat pentru designerii din întreaga lume.
ISU Sibiu intervine, duminică, cu două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, un echipaj de descarcerare şi o automacara la limita dintre judeţele Sibiu şi Vâlcea, în zona Lazaret, la un accident rutier produs între patru maşini.
Este aglomeraţie în vămile din sudul ţării, cu cozi de maşini care se întind pe kilometri întregi.
Aproximativ 30 de români au trecut pe jos vama Kulata, după o noapte petrecută în frig, pe scaune sau direct pe ciment.
Trei rachete au atins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aeroportul din Kandahar, un oraş important situat în sudul Afganistanului, în zone de periferie în care talibani şi forţe afgane luptă de mai multe săptămâni, potrivit unor oficiali, relatează AFP.
Un fost gardian la lagărul de concentrare Sachsenhausen de lângă Berlin, ajuns la vârsta de 100 de ani şi a cărui identitate nu a fost făcută publică, va fi judecat în Germania în toamnă, la 76 de ani de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial, a relatat duminică Welt am Sonn.
Traficul rutier a fost restricţionat pe DN 1A Braşov-Ploieşti, la kilometrul 168, pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în urma unei alunecări de teren care a afectat şi carosabilul.
30 de turişti au rămas izolaţi în Moeciu, judeţul Braşov, de 2 zile, după ce o viitură a distrus singurul drum de acces din zonă.
Un copil în vârstă de 4 ani a murit, sâmbătă, în urma unui accident de maşină, în localitatea Cornereva, judeţul Caraş Severin.
Situaţie neobişnuită în Capitală: un şofer de 90 de ani a blocat o şosea şi a refuzat să mai plece de pe loc.
Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru al treilea weekend consecutiv în Franţa pentru a-şi arăta nemulţumirea şi dezacordul faţă de măsurile sanitare impuse de autorităţi.
Un copac doborât de vijelie a căzut sâmbătă peste doi copii şi o femeie în comuna Lunca Bradului, din judeţul Mureş, iar una dintre victime, o fetiţă de 5 ani, a murit, anunţă ISU Mureş.
Drumul naţional 7 este blocat, sâmbătă după amiază, în judeţul Vâlcea, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Intervenţia salvatorilor a avut loc în localitatea Plopşoru, în apropierea unui stâlp de electricitate.
Un incendiu a cuprins sâmbătă seară o groapă de gunoi din Arad, intervenţia fiind una dificilă din cauza vântului şi a fumului dens.