Şoferiţă beată pulbere, cascadorii pe un drum naţional. Ce alcoolemie avea
O şoferiţă beată pulbere, aproape de comă, a fost protagonista unei cascadorii pe un drum, etilotestul indicând o valoare mare.
O şoferiţă beată pulbere, aproape de comă, a fost protagonista unei cascadorii pe un drum, etilotestul indicând o valoare mare.
Pompierii doljeni au intervenit, vineri seară, şi au urcat cu autoscara până la etajul al patrulea al unui bloc din Craiova, după ce vecinii au sunat la 112 şi au anunţat că un copil se află nesupravegheat la o fereastră, anunţă news.
Un biciclist beat praf le-a dat de lucru poliţiştilor brăileni.
Tribunalul Sibiu a pronunţat sentinţa definitivă într-un proces în care un român a contestat o amendă de 1.
O femeie în vârstă de 80 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţa, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, în Câmpulung, şi apoi a luat foc.
Patru oameni au fost răniţi după ce toată faţa unui supermarket din oraşul american Las Vegas s-a prăbuşit din senin.
Un poliţist din Ploieşti a fost ameninţat de un taximetrist pe care l-a oprit în trafic pentru că nu purta centura de siguranţă şi vorbea la telefon: „Crezi că vei fi mereu îmbrăcat în uniformă? Ne întâlnim noi în timpul liber şi vezi tu!”, i-ar fi transmis taximetristul poliţ.
Zeci de persoane au protestat vineri în faţa sediului Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează vineri că a fost reevaluat şi ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan şi îndeamnă cetăţenii români să părăsească de urgenţă teritoriul acestui stat şi să evite orice deplasare în Afganistan.
Pompierii au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în apropierea bălţii Lazăr, iar ajunşi la faţa locului au constatat că focul se extinsese la trei cabane din lemn şi la culturi de viţă-de-vie şi porumb, informează, vineri, ISU Teleorman.
Luna iulie 2021 a fost luna cea mai caldă înregistrată vreodată pe Terra, a anunţat vineri Agenţia naţională oceanică şi atmosferică (NOAA) din SUA, subliniind rolul schimbării climatice în acest nou record, relatează AFP.
Accident spectaculos în această după-amiază la ieşirea din Timişoara, spre Arad.
Caz şocant în Botoşani.
Un tânăr care a aruncat cu obiecte în trecători de la balconul unui imobil din Mamaia, apoi a postat filmările pe internet, a fost reţinut de poliţiştii constănţeni.
Localnicii din mai multe sate din apropiere de Roma au fost evacuaţi, vineri, din cauza incendiilor de vegetaţie, în timp ce capitala italiană se confruntă cu temeperaturi de aproape 40 de grade Celsius, potrivit Reuters.
ONU a cerut vecinilor Afganistanului să-şi păstreze graniţele deschise, pe măsură ce creşte numărul civililor care fug de atacurile talibanilor.
Mânăstirea Nicula de lângă Cluj Napoca este locul unde, în fiecare an, pelerini din toate colţurile lumii vin să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
Un cuplu de români a făcut scandal pe litoral, în Bulgaria.
A fost scandal monstru în faţa unui post de poliţie dintr-o localitate argeşeană, după ce Poliţia şi reprezentanţii unor Ocoale Silvice din zonă au decis să amendeze mai multe familii care au cules afine din păduri în cantităţi mai mari decât prevede legea.
Ministerul Afacerilor Externe a prelungit perioada de atenţionare de călătorie pentru românii care se află,tranzitează sau merg în Spania până pe 14 august! Agenţia Meteorologică din Spania a emis cod roşu decaniculă pentru sudul ţării iar din cauza temperaturilor ridicate riscul inc.
Un poliţist din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin a fost acroşat joi după-amiază de un bolid de lux pe care a încercat să îl oprească pentru un control.
Bucureşteanul care a terorizat turiştii din Mamaia, aruncând cu scaune şi sticle în ei, de la balcon, este audiat chiar acum de poliţia din Constanţa.
Altercaţie violentă într-un restaurant din orasul Reghin.