Caz şocant la Arad. Cadavrul unui copil fără picioare şi resturi umane arse, găsite lângă un cimitir
La mai puţin de jumătate de an de la momentul în care un om de afaceri a fost aruncat în aer, la Arad are loc un nou eveniment şocant.
La mai puţin de jumătate de an de la momentul în care un om de afaceri a fost aruncat în aer, la Arad are loc un nou eveniment şocant.
Un flashmob iniţiat de mai multe organizaţii civice la şase ani de la incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia 65 de tineri şi-au pierdut viaţa, a avut loc sâmbătă pe treptele Curţii de Apel Bucureşti, în semn de protest faţă de tergiversarea unei soluţi definitive în cazul co.
Combatanţi talibani au ucis prin împuşcare doi invitaţi şi au rănit alţi doi, la o nuntă, la Sorkhood, în estul Afganstanyului, din cauză că au pus muzică, au anunţat sâmbătă ofciali locali şi matori, o faptă condamnată de către Guvernul taliban, relatează AFP.
Poliţiştii din Vaslui au deschis un dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, după ce viceprimarul unei comune din judeţ a murit, fiind diagnosticat cu COVID-19, iar în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora bărbatul ar fi avut certif.
Un şofer român în vârstă de 40 de ani a intrat cu maşina în coloana oficială a preşedintelui american Joe Biden, aflat la Roma într-o vizită oficială, şi a tamponat una din maşinile blindate ale corpului diplomatic american, informează Corriere della Sera.
În noaptea aceasta nu uitaţi să daţi ceasurile înapoi cu o oră! Trecem astfel la ora de iarnă iar ora 4 devine 3! Dormim mai mult cu o oră sau…petrecem mai mult timp cu cei dragi! 31 octombrie devine astfel cea mai lungă zi…cu 25 de ore! Este posibil să fie ultimul an în care Români.
Scene desprinse parcă din filmele de comedie au avut loc în Buzău! Un hoţ a fost nevoit să se dea singur în vileag după ce, în încercarea de a da lovitura într-o piaţă, a rămas cu mâna blocată într-un grilaj.
Pregătirile de Halloween sunt în toi! Dovleci, costume înfricoşătoare sau machiaje de groază.
În ultimul ceas, Nicolae Ciucă a depus la Parlament lista de miniştrii şi programul de guvernare.
Speriaţi de incendiile devastatoare care au avut loc în multe spitale din ţară, autorităţile locale din judeţul Dâmboviţa fac un apel diperat! Au nevoie de bani pentru achiziţionarea unor detectoare de oxigen care să limiteze un astfel de pericol.
A scăpat ca prin minune dupa ce a căzut în gol de la etajul 4.
Astăzi se împlinesc 6 ani de la cea mai mare tragedie din ultimii 30 de ani din România: incendiul de la Colectiv.
Mai multe fotografii cu mâncarea pe care o primesc studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti au fost trimise liderului unui sindicat al poliţiştilor.
Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui BMW, a fost lăsat fără permis şi a primit o amendă uriaşă pentru că a circulat cu viteză peste limita legală prin municipiul Suceava, a depăşit o coloană de maşini care staţiona, şi a trecut pe culoarea roşie a semaforului.
Prinţul Charles li se va alătura liderilor lumii la summitul G20 din acest weekend, informează sâmbătă Clarence House, relatează dpa.
Membri ai Comunităţii Declic au aprins, vineri, în Piaţa Victoriei din Capitală, în semn de protest faţă de lipsa raportărilor reale ale infecţiilor intraspitaliceşti, 500 de lumânări care au fost aranjate în aşa fel încât să formeze mesajul "Neam ucis de nosocomiale''.
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, campioana de la US Open, a fost învinsă fără drept de apel de ucraineanca Marta Kostiuk, cap de serie numărul şase, cu 6-2, 6-1, vineri seara, în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Clu.
În plin val 4 al pandemiei, mai multe spitale ieşene, ultima redută de apărare în faţa virusului, s-au transformat în focare.
După aproape un an de la incendiul devastator din secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ avem şi primele învinuiri penale.
Pacienţi trataţi pe scaune sau pe tărgi, conectaţi la măştile de oxigen, în lipsa unui pat la ATI.
Spania e în şoc după ce un copil de 9 ani a fost ucis de un recidivist eliberat condiţionat cu un an în urmă.
În timp ce investigau o reţea de traficanţi de droguri specializaţi în vânzarea de cocaină, procurorii DIICOT aufăcut o descoperire ieşită din comun.
Spitalul de Boli Infecţioase din urmă cu o lună.