Focus în prima linie
Echipa Prima TV, aflată în Ucraina a realizat un reportaj în care am urmărit cu toţii mărturiilor oamenilorde la cernăuţi.
Echipa Prima TV, aflată în Ucraina a realizat un reportaj în care am urmărit cu toţii mărturiilor oamenilorde la cernăuţi.
Poliţia din Kano, un stat din nordul Nigeriei în care se aplică o versiune foarte strictă a legii islamice, a confiscat şi distrus peste 3,8 milioane de sticle de bere, informează BBC.
Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, vineri, prima şedinţă comună, la Chişinău, urmând ca premierul Nicolae Ciucă să aibă convorbiri şi cu preşedintele Maia Sandu şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Executivului de la Buc.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va efectua vineri o vizită în România la invitatia presedintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Patru persoane au fost reţinute pentru 24 ore de procurorii DIICOT Iaşi, fiind acuzate că au făcut parte dintr-o grupare de criminalitate organizată care a sustras utilaje agricole şi autoturisme din Franţa şi Italia.
Un microbuz de pasageri şi o autoutilitară au fost implicate joi într-un accident pe DN1, la ieşirea din municipiul Aiud spre oraşul Teiuş, în urma căruia 5 persoane necesită îngrijiri medicale.
Şeful NATO vine în România şi va participa mâine, alături de preşedintele Klaus Iohannis la primirea celor o mie de soldati americani, pe baza Mihail Kogălniceanu din judetul Constanţa.
Angajaţii prefecturilor din aproape toată ţara au intrat în grevă de avertisment.
Vă amintiţi filmul în care personajul Mr Bean distruge un tablou celebru si incearcă să îl repare desenându-l? Ei, s-a intamplat si în realitate.
Vin veşti bune de la Guvern! Ne situăm pe un platou al valului 5, iar tendinţa este una de descreştere.
De o lună, pacienţii cu fibroză chistică din România îşi cer dreptul la viaţă în faţa Ministerului Sănătăţii! Dacă până acum parcursul lor avea două variante: transplant pulmonar sau deces, acum un medicament revoluţionar a schimbat totul.
Ucraina este o ţară ruptă în două.
Cu patru zile înainte de Valentine’s Day, două fete, îndrăgostite de acelaşi băiat, s-au întâlnit şi s-au încăierat peo stradă din Focşani.
Aventurile lui Evan Hunt, spionul interpretat de Tom Cruise încă din 1996, se vor încheia odată cu „Mission Impossible 8”.
În baza actualelor tensiuni, consilierul politic în cadrul departamentului de stat al SUA a spus că ţara va ajuta laconsolidarea rezistenţei României în faţa efectelor unei potenţaile invazii ruseşti în Ucraina.
Percheziţii, în această dimineaţă, la traficanţii de droguri din Timişoara.
Au apărut imagini în premieră filmate imediat după ce Raisa a fost ucisă pe trecerea de pietoni de o maşină a poliţiei .
Moment extrem de important pentru Romania! Trei convoaie alE armatei americane se îndreaptă către baza dela Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa.
Pentru prima oară de la preluarea mandatului, preşedintele Klaus Iohannis face turul bazelor militare.
Prima TV este în Ucraina! Colegii mei, Marius Saizu şi operatorul George Mihăilescu au ajuns la Cernăuţi azinoapte.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac cercetări pentru plagiat în cazul tezei de doctorat a Premierului Nicolae Ciucă.
O fată de 13 ani din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu, a fost răpită miercuri, informează Poliţia Română care a constituit o celulă de criză şi a activat mecanismul „Alertă răpire copil”.
Peste 78% din decesele COVID înregistrate în săptămâna 31 ianuarie - 6 februarie au fost înregistrate la persoane nevaccinate, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).