Două oraşe din centrul Ucrainei, atacate cu rachete
Două oraşe din centrul Ucrainei au fost atacate cu rachete în ultimele ore.
Două oraşe din centrul Ucrainei au fost atacate cu rachete în ultimele ore.
Preşedintele Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina nu va accepta nimic mai puţin decât victoria în conflictul cu Rusia, iar dacă ”va fi pusă la colţ”, armata va răspunde cu toată puterea.
Vapoarele de la intrările din oraşul Constanţa dispar.
Yuri Fomichev, primarul din Slavutici, oraşul în care locuiesc cei mai mulţi dintre muncitorii care lucrează la Cernobîl, a declarat, vineri, că 200 de membri ai gărzii naţionale ucrainene au fost cel mai probabil luaţi prizonieri de trupele ruse în timp ce se retrăgeau de la centrala nu.
Mariupolul a devenit unul dintre cele mai periculoase locuri din lume şi un simbol al suferinţei.
Potrivit publicaţiei Süddeutsche Zeitung, aceştia sunt suspectaţi că lucrează pentru serviciile speciale ale Federaţiei Ruse.
În prima linie a frontului din Harkov rezistenţa e asigurată de comandanţi experimentaţi care au luptat în armata sovietică, dar şi de civili care, cu doar cu o lună înainte de război, nu concepeau să lupte împotriva ruşilor, relatează The Independent.
Will Smith a decis să demisioneze din Academia Oscarurilor după ce l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock în timpul ceremoniei de premiere de anul acesta, a declarat într-un comunicat actorul laureat cu premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal masculin, transmite sâmbătă AFP.
Pentagonul va oferi Ucrainei un ajutor militar suplimentar de până la 300 de milioane de dolari, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, transmite sâmbătă AFP.
Plenul Parlamentului a fost convocat pentru luni seară, astfel încât preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski să se poată adresa parlamentarilor români.
Premierul chinez Li Keqiang le-a spus vineri liderilor UE că Beijingul va face presiuni pentru pace în Ucraina „în felul său”, după ce Bruxelles-ul a cerut Chinei să nu furnizeze arme Rusiei şi să nu ajute Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, relatează Reuters.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns, vineri, în Kievul asediat şi este primul lider de instituţie UE care vizitează Ucraina aflată în război.
Ucraina a anunţat vineri că a efectuat un schimb în urma căruia au fost eliberaţi 86 dintre militarii săi, fără a preciza însă numărul ruşilor implicaţi în schimb, relatează AFP.
Un bărbat a fost salvat, vineri după-amiază, de pompierii botoşăneni dintr-o garsonieră cuprinsă de flăcări.
Un nou incendiu a avut loc în oraşul rus Belgorod la un depozit de petrol.
Show grandios la ceremonia de închidere a Expo Dubai.
Retragerea trupelor ruseşti din Ucraina rămâne în continuare incertă.
După aproape un an de la tragedia din Galaţi, când un copil a murit strivit de gardul de beton al unui stadion, procurorii austabilit şi primii inculpaţi.
Caz şocant la Spitalul Judeţean din Timişoara.
30 de pompieri au dus o luptă contra-cronometru cu flăcările care ameninţau să cuprindă un sat din judeţul Iaşi.
Cod galben de vânt puternic în Bucureşti şi în vestul ţării.
Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit în Insula Mică a Brăilei, focul cuprinzând aproximativ 100 de hectare, informează ISU Brăila.
Forţele armate ucrainene au confirmat faptul că două elicoptere militare ale Kievului au bombardat un depozit de carburanţi aflat în zona localităţii Belgorod, Rusia.