Mihăilă este erou la Parma. I-a adus echipei sale prima victorie din acest sezon, cu un gol marcat la ultima fază. Detalii astăzi, la Focus Sport, de la 19 fără trei minute
.
.
Celebrul fotbalist argentinian Lionel Messi a debutat duminică seara la Paris Saint-Germain, care a câştigat cu 2-0 la Reims, în etapa a patra a primei ligi franceze.
Barcelona a obţinut, duminică seară, în direct la Look Sport 3, a doua victorie în primele trei etape din La Liga 2021/2022.
.
.
Modul în care s-au scurs ultimele zile ale lui Marius Şumudică la CFR Cluj nu au fost pe placul fostului mare internaţional Ioan Ovidiu Sabău.
Clubul CFR Cluj a anunţat, sâmbătă seară, că s-a despărţit de tehnicianul Marius Şumudică, rezilierea contractului făcându-se pe cale amiabilă.
Eduard Novak, ministru al Sportului, a scris, sâmbătă, pe Facebook, la o zi după câştigarea medaliei de argint în proba de urmărire individuală pe 4.
Gabriela Ruse, locul 108 WTA, s-a calificat, vineri, pe tabloul principal la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Debandadă la Cluj, după returul cu Steaua Roşie Belgrad, care a declanşat un „cutremur“ la club.
Ciclistul român Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală pe 4.
CFR Cluj a fost eliminată de Steaua Roşie Belgrad în play-off-ul pentru grupele Europa League.
.
.
La final de august se dă startul uneia dintre cele mai importante competiţii sportive de ciclism din ţara noastră: Turul României.
CFR Cluj mai păstrează doar o şansă infimă la calificarea în grupele Europa League, după eşecul cu 4-0 din turul cu Steaua Roşie Belgrad, atunci când fotbaliştii campioanei României au fost de nerecunoscut pe teren.
Hervin Ongenda este cel mai dorit jucător al momentului în Casa Liga 1, dar conducerea celor de la FC Botoşani nu este dispusă să îl lase să plece prea uşor.
.
.
FCSB – Sepsi Sfântu Gheorghe este cel mai puternic meci din etapa a şasea, din Casa Liga 1.
Noile tarife de referinţă ale poliţelor de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) sunt diferite faţă de cele anunţate în luna aprilie a acestui an, fiind acum în uşoară scădere pentru mai multe categorii de şoferi şi autovehicule, relevă date analizate de Profit.
În cadrul unei intervenţii la o emisiune, liderul fanilor de la FCSB, Gheorghe Mustaţă a declarat că regretă enorm plecarea lui Helmuth Duckadam de la club şi speră ca aceasta să se întoarcă.