De sărbători, bunătatea nu este în carantină
Bunătatea nu e în carantină
Bunătatea nu e în carantină
Doi puşti de 12 ani din SUA au reuşit să câştige nu mai puţin de 250
Timpul de aşteptare este de aproximativ 2 ore în punctele de trecere a frontierei dintre Austria şi Ungaria din cauza verificărilor la intrarea/ieşirea de pe teritoriul austriac, anunţă MAE, care precizează că misiunile diplomatice române din cele două ţări sunt pregătite să acorde a
Actorul Ion Dichiseanu a fost internat sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca
Prima zi de schi în Sinaia a adus şi primele cozi la instalaţiile de transport pe cablu
Un bărbat în vârstă de 23 ani a fost împuşcat în picior, vineri seara, de poliţişti după ce maşina se afla, alături de alte 5 persoane, nu a oprit la semnalele agenţilor pe raza localităţii Vălenii de Munte, au informat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţ
Jumătate dintre românii care îşi rezervaseră sejururi în ultimele luni pentru diverse hoteluri din ţară s-au răzgândit şi au anulat vacanţa, astfel încât, dacă în urmă cu o lună circa 40% din capacitatea hotelurilor era rezervată, acum acest procent a scăzut la 20%, fapt fără
Cerşetorul a fost prins miercuri, în preajma bisericii Sf
Ca în fiecare an de Sărbători, bucureştenii au luat cu asalt magazinele, dar nu pentru alimente şi cadouri
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că în şedinţa de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti va propune ca taxa de ocupare a domeniului public pentru terase şi restaurante să fie zero în perioada ianuarie - iunie 2021
În urmă cu 14 ani a plecat din Suceava, ca mulţi alţii, pentru un trai mai bun
Un deputat al Alianţei pentru Unirea Românilor a făcut circ la ceremonia de înmânare a certificatelor de parlamentari desfăşurată la Prefectura Dolj
Staţiunea Vatra Dornei a intrat în scenariul roşu, timp de 14 zile, dar asta nu-i împiedică pe turişti să nu vină în vacanţă
Şase milioane de consumatori de curent vor primi oferte
Pandemia a distrus multe afaceri mici
Peste 4
Strategia de digitalizare a educaţiei din România cuprinde un nou curriculum şcolar, concentrat pe pregătirea unor meserii ale viitorului, care să cultive curiozitatea, interesul pentru lumea actuală, creativitatea, pasiunea şi independenţa în gândire a copiilor, spiritul civic, iar profe
Românii vor avea, anul viitor, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, însă doar şapte vor fi în timpul săptămânii faţă de 11 în 2020
Circulaţia este restricţionată vineri pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti din cauza unor lucrări de reparaţii la partea carosabilă
Paul al României, condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, a fost de negăsit joi seară, atunci când poliţiştii au venit la el acasă pentru a pune în aplicare mandatul justiţiei
Lărgirea plajelor din nordul staţiunii Mamaia a iscat un scandal imens printre patronii cluburilor de lux si ai plajelor de fiţe
În ţara în care ni se fură pădurile văzând cu ochii, sunt oameni, puţini, ce-i drept, care fac eforturi mari pentru a acoperi dezastrul
Încrederea în medici şi credinţa în Dumnezeu rămân ultimele speranţe pentru mulţi dintre cei care se lupta cu nemilosul virus