S-a lansat planul naţional de combatere a cencerului
Veşti bune pentru bolnavii de cancer! După ani de încercări, Planul Naţional de Combatere a Cancerului a fost lansat.
Veşti bune pentru bolnavii de cancer! După ani de încercări, Planul Naţional de Combatere a Cancerului a fost lansat.
13, 15 cel mult 16 grade Celsius.
Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele STB nu circulă joi dimineaţă în Capitală, ca urmare a unei greve spontane a angajaţilor companiei.
Zeci de pacienţi diagnosticaţi cu cancer, internaţi la Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal din Timişoara, sunt nevoiţi să stea în frig, la temperaturi de 13-16 grade Celsius, după ce compania de termoficare Colterm a decis să furnizeze agent termic la o temperatură scăzută din c.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis, joi seară, citând date ale Ministerului Sănătăţii, că ponderea copiilor internaţi cu afecţiuni Covid este 8,6% din totalul internărilor.
Nicuşor Dan a publicat pe pagina sa de Facebook o serie de precizări cu privire la noul preţ al gigacaloriei din Capitală.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la Ploieşti, că impactul de până acum al valului 5 al pandemiei de coronavirus nu este unul major şi nu impune suplimentarea paturilor, arătând că miercuri au fost internaţi 43 de pacienţi în ATI COVID, însă.
O femeie în vârstă de 70 de ani din Muntenii de Jos, judeţul Vaslui, a primit în luna decembrie a anului trecut o factură uriaşă la gaze, în valoare de 33,5 milioane de lei.
Pe lăngă numărul foarte mare de infectări cu COVID 19, aproape 16 mii de noi cazuri, avem şi record de concediimedicale în 2021.
A fost grevă la Societatea de Transport Bucureşti.
A fost revoltă în rândul profesorilor din întreaga ţară! Peste 170 de mii de cadre didactice au intrat în grevă.
Îngheţul de noaptea trecută a făcut prăpăd în Cluj-Napoca.
Hainele, încălţămintea sau jucăriile pe care nu le mai folosim, dar sunt într-o stare bună, nu mai trebuie să ajungăla coşul de gunoi! Sunt oameni pentru care o pereche de pantofi, o bluză sau un ursuleţ de pluş înseamnă mai mult decât şi-ar putea permite.
În al doisprezecelea ceas, Guvernul a venit cu o soluţie.
Violenţa fizică şi verbală este tot mai des întâlnită în şcolile din România.
Ultimul an i-a făcut pe români să se reorienteze.
Guvernul a aprobat reintroducerea şomajului tehnic pentru angajaţii şi liberii profesionişti afectaţi de suspendarea, limitarea sau chiar întreruperea unor activităţi din cauza situaţiei pandemice, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Guvernul a stabilit ca 2 decembrie 2022 să fie zi liberă pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Rezilienţa angajaţilor români este la cote minime la început de an, iar jumătate dintre aceştia speră la o mărire salarială şi la mai multă apreciere din partea şefilor, se arată într-un sondaj realizat de una dintre cele mai cunoscute firme de recrutare.
Copila avea coşmaruri în timpul somnului, iar părinţii au început să îşi pună numeroase semne de întrebare.
Bărbatul care s-a rătăcit, marţi, în masivul Bucegi după ce a plecat cu snowmobilul de la cabana pe care o deţine pe munte, încercând să ajungă acasă, a fost găsit de salvamontişti după o acţiune de trei ore, a anunţat city managerul Primăriei Sinaia, Marian Panait.
România a atins un nou record de infectări în valul 5 al pandemiei! Aproape 17 mii de cazuri noi în doar 24 de ore.
Guvernul a anunţat noi măsuri de ajutor pentru românii greu încercaţi de facturile la curent şi gaze! Potrivit premierului Nicolae Ciucă, la energia electrică plafonul va creşte de la 300 la 500 de kilowati oră, iar la gaze de la 1.