Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut la 159.335 de persoane, în ianuarie
Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 159.
Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 159.
Casa Artelor "Dinu Lipatti" organizează şi în acest an un eveniment dedicat Zilei Femeii, vineri fiind programate un concert de lieduri celebre pe versurile lui Mihai Eminescu şi proiecţia filmului "Casablanca", cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman.
Echipele Salvaţi Copiii România au acordat asistenţă umanitară pentru 1.
Un tren de călători a lovit un TIR, marţi, la trecerea la nivel cu cale ferată din localitatea Baldovineşti, în urma accidentului feroviar rezultând cinci răniţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.
Cele 500 de camere video existente pe domeniul public al municipiului Oradea şi-au dovedit utilitatea în anul 2021, fiind înregistrate la Poliţia Municipiului Oradea un număr de 224 solicitări ale înregistrărilor realizate de acest sistem, a informat miercuri Primăria Oradea.
Numărul turiştilor străini care au vizitat România în ianuarie 2022 a crescut cu 56,5%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Este mobilizare în Spania pentru colectarea de ajutoare pentru Ucraina.
Mobilizare fără precedent la Constanţa.
Căminele de refugiaţi din toată ţara sunt pline de oameni fugiţi din propria ţară din calea războiului.
Crucea Roşie Română trimite primul convoi cu ajutoare umanitare la Cernăuţi, în sprijinul persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina.
În ciuda avertismentului Rusiei către ţările care ajută Ucraina cu armament, mai multe state au trimis sau şi-au luatangajamentul de a trimite echipamente de apărare vecinilor noştri.
Decizie de ultim moment a statului român.
Dramele refugiaţilor care sosesc la noi în ţară nu se termină nici măcar atunci când ajung în frontiera românească.
Martorii bombardamentelor din Harkov sunt îngroziţi de ceea ce trăiesc în aceste zile.
Mobilizare fără precedent la Constanţa.
Au răsunat sirenele azi-noapte, la doar 15 kilometri de graniţa cu România.
Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat, marţi, că pune la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina 100 de locuri de cazare gratuite, menţionând că, dacă va fi nevoie, va suplimenta numărul acestora.
Comisia Europeană a anunţat marţi rezultatele primei cereri de candidaturi din cadrul noului program-pilot "Women TechEU", care sprijină întreprinderile nou-înfiinţate în domeniul "deep tech" conduse de femei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Refugiaţi din Ucraina care aşteaptă să ia legătura cu ambasada acestui stat din Capitală sunt găzduiţi la sediul PNL Bucureşti.
Cetăţenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul României nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum nouă luni într-un an calendaristic, precizează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) într-un comunicat de presă transmis, marţi, AG.
Fluxul de persoane şi autoturisme care traversează Dunărea cu bacul între localitatea ucraineană Orlîvka şi oraşul tulcean Isaccea a început să scadă, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene.
Toţi angajaţii consorţiului cu sediul în Elveţia care stă în spatele controversatului proiect Nord Stream 2 au fost concediaţi, a anunţat ministrul elveţian al Economiei, Guy Parmelin, transmite DPA.
Zeci de refugiaţi din Ucraina, printre care multe femei cu copii mici, dar şi studenţi egipteni, au fost cazaţi în noaptea de luni spre marţi la centrul social al Mănăstirii Dumbrava, unde sunt disponibile în acest scop 100 de locuri.