Sculptură dedicată medicilor care au luptat cu pandemia de COVID-19, amplasată în staţia de metrou Eroilor
O sculptură dedicată medicilor care au luptat împotriva pandemiei de COVID-19 a fost amplasată în staţia de metrou Eroilor.
O sculptură dedicată medicilor care au luptat împotriva pandemiei de COVID-19 a fost amplasată în staţia de metrou Eroilor.
Capitala României este sufocată de construcţii, de mizerie, de lipsa de verdeaţă, iar specialiştii recomandă, printre altele, reinventarea mobilităţii urbane, precum şi dezvoltarea unor politici publice pentru îmbunătăţirea salubrizării, reiese din datele cuprinse în Raportul de Cer.
Producătorii europeni de parfumuri şi cosmetice se confruntă cu lipsuri în aprovizionarea cu hârtie, sticlă şi unele uleiuri şi alcooluri esenţiale, invadarea Ucrainei de către Rusia provocând noi perturbări pe lanţurile de aprovizionare pentru produsele cosmetice, ceea ce împinge în.
Directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a afirmat, marţi, că în România ar putea ajunge un grup mai mare de refugiaţi din Ucraina în situaţia în care se intensifică luptele din estul ţării vecine.
Un cal a fost salvat de poliţişti şi voluntari, luni după-amiază, dintr-o zonă mlăştinoasă a Lacului Şuta, de la marginea municipiului Miercurea-Ciuc, a informat marţi IPJ Harghita.
Un singur cetăţean ucrainean a depus solicitare de azil în România în ultimele 24 de ore, numărul total al ucrainenilor care au făcut acest demers, de la începutul conflictului din ţara vecină şi până acum, fiind de 4.
Un microbuz destinat transportului de persoane în care se aflau 11 adulţi şi un copil de 5 ani s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe DN 14, între Mediaş şi Brateiu, cinci victime fiind transportate la spital.
Bagajul suspect semnalat de jandarmi, marţi, în zona Ministerului Transporturilor, nu implică vreo situaţie de pericol, a informat Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
O cantitate de 8.
Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de senatori USR privind aplicarea unor pedepse privative de libertate, cuprinse între şase luni şi trei ani sau amenzi, pentru fapte ce pot pune în pericol "viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală".
Ministerul Sănătăţii informează că au fost evacuaţi toţi cei opt pacienţi care se aflau în clădirea nouă a UPU de la Spitalul ''Bagdasar Arseni'', la acoperişul căreia a izbucnit un incendiu marţi dimineaţa.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat luni că proiectul care vine în ajutorul cuplurilor infertile este deja transmis pe circuitul de avizare şi în două-trei luni vor putea fi plătite primele decontări pentru proceduri de fertilizare in vitro.
În mijlocul valului urias de scumpiri care a afectat România, coaliţia de guvernare a anunţat în cel de-al 12-lea ceas unset de măsuri pentru sprijinirea populaţiei.
Pe meleagurile îndepărtate ale Moldovei, la o aruncătură de băţ de râul Prut, se află un loc unic în ţară.
Una dintre cele mai spectaculoase atracţii turistice din Europa se afla la noi în România.
Un tânăr de 19 ani a evadat, luni, dintr-un birou al Secţiei 15 Poliţie, sărind pe geam, şi a fost prins în aproximativ o oră.
Preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Iratxe Garcia Perez, a declarat, luni, că Guvernele ţărilor din Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri pentru a ajuta populaţia vulnerabilă să facă faţă scumpirilor de preţur.
Livrările de locuinţe pe parcursul anului trecut au stabilit un record absolut al pieţei rezidenţiale de după 1989, 72.
Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Galaţi, a desfăşurat o acţiune de ajutorare a 30 de familii cu posibilităţi materiale reduse din localitatea Brăneşti, judeţul Galaţi, informează, luni, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Primăria comunei Sânpetru de Câmpie, din judeţul Mureş, lucrează la culegerea unor poveşti despre ghegheţii (sau ruşcuţele de primăvară) care împresoară în fiecare primăvară anumite păşuni, în ideea de a înfiinţa o rezervaţie naturală de 'bujori galbeni de stepă', după mod.
Un băiat de 10 ani a fost lovit luni, pe o stradă din Dej, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis, de o maşină condusă de un cetăţean ucrainean, iar poliţiştii fac cercetări inclusiv pentru faptul că autovehiculul respectiv ar fi fost ulterior avariat cu pietre aruncate de pe.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că peste 700.