Dormea pe străzi şi a ajuns lider în inovaţie
A plecat din ţară cu doar 1000 de euro în buzunar într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume.
A plecat din ţară cu doar 1000 de euro în buzunar într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume.
O cântăreaţă de muzică populară a fost terorizată mai bine de patru luni.
Aproape 100 de mii de oameni au petrecut până în zori, aseară, la UNTOLD.
Societatea de Transport Timişoara a găsit o metodă nouă deşi spori veniturile.
Maternitatea vine la pachet cu numeroase provocări! Una dintre acestea este alăptarea! Un sondaj recent arată că doar10% dintre mame consideră acest proces unul uşor.
Românilor le place să călătorească.
În această seară se dă startul celui mai aşteptat festival de muzică electronică din ţară, Untold! Sute de mii de oamenisunt aşteptaţi în aceste zile la Cluj-Napoca.
Tone de peşte stricat, dar care urma să fie vândut, au găsit inspectorii Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor la maimulţi distribuitori şi importatori de produse din peşte! Aceştia erau din Bucureşti şi Ilfov.
Doar o zi cu ploaie în trei luni.
Trebuia să stea 99 de ani în închisoare, dar a fost eliberat după 23 de ani, pentru bună purtare.
Revoluţia parcărilor din Bucureşti prinde contur.
Hotelierii de pe litoralul românesc au înţeles că-n vacanţa de vară cei mai buni clienţi sunt familiile cu copii şi le oferăpachete all-inclusive în care divertismentul şi distracţia sunt punctele forte.
În timp ce ne confruntăm cu cea mai mare secetă din ultimii ani şi cu un val continuu de scumpiri, guvernanţii încearcă săne liniştească.
În anul de graţie 2022 când şampania este adusă cu roaba iar nota de plată depăşeşte salariul mediu pe un an…existăfamilii cu wc-ul în curte, cu toate că locuiesc în capitala României şi…copii care nu au fost vreodată în tabără.
Ştim deja că după fiecare scumpire a carburanţilor, încet dar sigur, preţurile celorlalte produse se majorează în lanţ.
Bucureştienii trec printr-o vară a extremelor.
În plină vară, românii nu au luat concediu de la….
Situaţie fără precendent în Ploieşti.
Numeroşi români vor ajunge în imposiblitatea de a-şi plăti ratele la bănci.
Un obiect special conceput pentru cei care nu ştiu să înoate bine dar vor totuşi să se avânte în mare îşi face apariţia pelitoralul românesc.
Debitul în scădere al Dunării naşte probleme uriaşe pentru navigatori.
În România, 500 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer în fiecare an.