Eduard şi Tania Dumitru sunt marii câştigători ai reality show-ului Cursa Iubirii
După 3 luni de competiţie acerbă, Cursa Iubirii, reality show-ul de la Prima TV, şi-a desemnat cuplul câştigător. Într-o finală disputată până în ultimul moment, Tania şi Eduard Dumitru au reuşit să îi surclaseze pe Cosmin şi Adela Pantazi şi, cu ajutorul votului publicului, să pună mâna pe premiul cel mare, de 15.000 de euro, şi o vacanţă exotică oferită de Agenţia de turism Karpaten.