Pedepse mai aspre pentru cei care maltratează animale
Cei care bat sau ucid animalele pot sta până la şapte ani în spatele gratiilor.
Cei care bat sau ucid animalele pot sta până la şapte ani în spatele gratiilor.
Un bărbat de 91 de ani fără permis de conducere a fost surprins de poliţişti, în apropierea municipiului Dorohoi, conducând un autoturism cu număr de înmatriculare fals şi fără inspecţie tehnică periodică, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Ju.
Doi traficanţi de droguri din municipiul Slobozia au fost reţinuţi de procurorii DIICOT după ce au prinşi cu o jumătate de kilogram de canabis.
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a menţinut marţi decizia CSM din anul 2018 prin care judecătoarea Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură pentru abateri disciplinare.
DIICOT a anunţat marţi că a extins urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi viol, în cazul tinerei cu cetăţenie americană, sechestrată într-un imobil din oraşul Voluntari.
Problemele cu justiţia ale Elenei Udrea par fără sfârşit.
Procurorii de la Parchetul General şi ofiţeri de poliţie efectuează, luni, 12 percheziţii domiciliare în Sectorul 2 al Capitalei şi în oraşul Caracal la punctele de lucru ale unei clinici medicale, unde peste 1.
Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de jandarmi că încerca să scrie un text pe gardul Palatului Cotroceni.
Un poliţist din localitatea braşoveană Tărlungeni este cercetat sub control judiciar după ce a fost prins în flagrant luând mită 600 de lei pentru a nu sancţiona un şofer care nu a acordat prioritate în sensul giratoriu, conform unui comunicat remis, luni, de DGA.
Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria! Fostul ministru este în custodia autorităţilor din Bulgaria, ţară pe teritoriul căreia afost prinsă în urmă cu trei zile.
Elena Udrea este acum în faţa judecătorilor din Bulgaria.
Conducerea liceului i-a sancţionat pe nedrept pe elevi, spun judecătorii.
Elena Udrea a fost prinsă pe teritoriul Bulgariei la mai putin de 4 ore după ce a fost emis mandatul de urmărire internaţională.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat, joi, că a fost chemat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa pentru a fi audiat în calitate de martor în legătură cu o plângere penală ce îl vizează şi a constatat că este vorba despre un denunţ calomnios, urmând să depună.
Elena Udrea se întoarce după gratii.
Poliţistul care la începutul lunii ianuarie a accidentat mortal o fată în cartierul Laminorului şi a rănit-o pe prietena ei ascăpat de controlul judiciar! Este decizia judecătorilor sectorului 1 după ce poliţistul a depus o cerere, la mijlocullunii martie, prin care cerea să fie cercetat.
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 4 mai, sesizările Avocatului Poporului şi USR în legătură cu Legea privind comunicaţiile electronice, prin care furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a leg.
Preşedintele Comitetului de Anchetă rus, Aleksandr Bastrâkin, a dat ordin miercuri direcţiei principale de investigaţii din cadrul acestei structuri de pe lângă Parchetul rus să ancheteze circumstanţele incidentului de la Ambasada Federaţiei Ruse din România, a anunţat serviciul de pres.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava a fost prins în flagrant în timp ce primea 40 de mii de euro mită de la un omde afaceri din judeţ! Acesta susţine că politicianul i-a mai cerut bani şi în trecut.
Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal privind furtul de produse electronice dintr-un depozit situat în Sectorul 3, în luna .
O fetiţă de 13 ani a fost ridicată de poliţişti şi internată într-un centru de minori al DGASPC, fiind considerată principalul suspect în cazul dublei crime din satul Poiana, comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, au declarat pentru AGERPRES, surse judiciare.
Omul de afaceri Florin Macovei din Braşov a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani închisoare într-un dosar de corupţie şi obţinerea frauduloasă de fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro.
După aproape un an de la tragedia din Galaţi, când un copil a murit strivit de gardul de beton al unui stadion, procurorii austabilit şi primii inculpaţi.