circle-play Cîţu, Vioculescu, Mihăilă, în vizorul DNA. Procurorii cer cercetarea şi ridicarea imunităţii parlamentare
Şeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni şi doi agenţi de Poliţie, reţinuţi de DNA pentru luare de mită şi alte infracţiuni
Gorghiu, după ce Senatul a adoptat „Legea 2 Mai”: Ne asigură că toţi traficanţii de droguri de mare risc vor sta în închisoare
circle-play Socrii primarului din Baia Mare, arestaţi preventiv. Soţia lui Cătălin Cherecheş, urmărită penal
Parchetul ICCJ cere revizuirea hotărârii de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu şi rejudecarea şi condamnarea lor pentru tratamente neomenoase, după ce a primit noi date şi documente de la CNSAS
Director din Ministerul Proiectelor Europene, vizat de o anchetă a DNA pentru că ar fi luat timp de doi ani bani din salariile a două angajate pe care le-ar fi ajutat să ocupe posturile
Administratorii unui centru din Voluntari, reţinuţi - ar fi folosit acte false pentru autorizarea unităţii, iar beneficiarii au fost cazaţi la un hotel o noapte, pe durata unui control
Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, acuzaţi de ”săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii” după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus începerea judecăţii în ”Dosarul Revoluţiei”