Imagini dramatice din Indonezia. 42 de oameni au murit în urma devastatorului cutremur din insula Sulawesi
Cel puţin 42 de persoane au murit în urma puternicului cutremur produs vineri în insula indoneziană Sulawesi, au anunţat autorităţile.
Cel puţin 42 de persoane au murit în urma puternicului cutremur produs vineri în insula indoneziană Sulawesi, au anunţat autorităţile.
Giganţii din Sănătate şi IT, inclusiv Microsoft şi Oracle, creează „paşapoarte de vaccinare”, astfel încât oamenii să poată dovedi că s-au vaccinat împotriva COVID-19.
Preşedintele Donald Trump va părăsi Washingtonul în zorii zilei de miercuri, cu câteva ore înaintea ca succesorul său, Joe Biden, să-şi preia oficial mandatul.
Partidul conservator german CDU alege sâmbătă un nou preşedinte, un vot cheie cu opt luni înainte de plecarea cancelarului Angela Merkel.
Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a acuzat din nou vineri China că ascunde adevărul cu privire la adevărata origine a pandemiei COVID-19, după ce o echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sosise joi la Wuhan pentru a ancheta asupra acestui subiect, relatează AFP.
Miniştrii Sănătăţii din şase ţări ale Uniunii Europene (UE) şi-au exprimat vineri "profunda îngrijorare" cu privire la întârzierile în livrarea vaccinului Pfizer / BioNTech, potrivit unei scrisori comune adresate Comisiei Europene, relatează AFP şi Reuters.
Număr record de decese din cauza Covid 19, într-o singură zi, în Statele Unite! Aproape 3900 de americani şi-au pierdut viaţa din cauza noului coronavirus, în timp ce numărul infectărilor noi ajunge la 234 de mii.
O chelneriţă a unui local din Orlando (Florida) a salvat probabil viaţa unui copil de 11 ani, victimă a abuzurilor şi torturilor părinţilor săi: aşezat la masă cu familia, ea a reuşit să afle prin mesaje secrete că băiatul are nevoie de ajutor.
Cel puţin 34 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,2 produs în insula indoneziană Sulawesi.
De-a lungul anilor, în pretenţiosul cartier rezidenţial Kalorama din Washington, agenţii Secret Service au supravegheat şi păzit foşti preşedinţi ori diverşi demnitari ai Casei Albe care locuiesc în locuinţele de protocol din această zonă selectă.
Sute de mii de persoane au părăsit Marea Britanie din cauza efectelor pandemiei de COVID-19 asupra economiei, informează un studiu publicat vineri şi citat de DPA.
Alimentele au devenit atât de scumpe în Turcia încât oamenii au ajuns să apeleze la toate economiile pe care le făcuseră.
Donald Trump a devenit primul preşedinte american pus sub acuzare de două ori, în timpul mandatului său.
Românii care vor să meargă în Austria sunt nevoiţi să respecte o nouă procedură, din cauza carantinei.
China a raportat, miercuri, cele mai multe cazuri de COVID-19 din ultimele cinci luni, intensificând restricţiile care includ plasarea în carantină a patru oraşe.
Snapchat a decis să blocheze permanent contul lui Donald Trump citând „interesul siguranţei publice” şi se alătură astfel numeroaselor platforme care au interzis acesul preşedintelui în urma violenţelor din 6 ianuarie de la Capitoliu.
Traficul prin Canalul Mânecii revine treptat la normal la Calais, iar un camion din cinci este supus unui control amănunţit, în special din cauza nepregătirii corespunzătoare a formalităţilor vamale, a precizat ministrul delegat pentru Conturi Publice din Franţa, Olivier Dussopt.
Preşedintele ales Joe Biden a reacţionat cu destulă întârziere, miercuri, după ce preşedintele încă în exerciţiu, Donald Trump, a fost pus sub acuzare în Camera Reprezentanţilor pentru incitare la violenţele petrecute la Capitoliu în ziua în care Congresul i-a validat victoria în a.
Astfel, „Lovely” este al doilea cel mai popular clip al cântăreţei, după „Bad Guy”.
Camera Reprezentanţilor a decis, miercuri, pentru a doua oară, declanşarea procedurii de impeachment (punere sub acuzare) împotriva preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.
Veşti bune pentru proprietarii de câini.
Momente dramatice surprinse de o cameră de supraveghere într-o localitate din statul New York.
Premierul britanic Boris Johnson a avut un atac ieşit din comun la adresa unor adepţi ai medicinii tradiţionale chineze, pe care îi consideră responsabili pentru răspândirea Covid-19.