Italienii spun că certificatul verde e ilegal
Voci dintre cele mai înalte funcţii ale poliţiei de stat italiene spun că măsurile restrictive privind certificatul verdeimplementate în Italia nu sunt legitime.
Voci dintre cele mai înalte funcţii ale poliţiei de stat italiene spun că măsurile restrictive privind certificatul verdeimplementate în Italia nu sunt legitime.
Actriţa Elizabeth Hurley ne demonstrează încă o dată că vârsta este doar un număr! La 56 de ani, vedeta arată spectaculos şi nu se sfieşte să îmbrace ţinute extrem de sexy.
Apariţie surprinzătoare în centrul Atlantei, unul din cele mai mari oraşe americane cu o populaţie de aproape 5 milioane de locuitori.
Cutremur în lumea show-bizzului de peste Ocean.
Fosta vânzătoare ajunsă vedetă internaţională Georgina Rodriguez este starul documentarului Netflix Soy Georgina, al cărui trailer a fost lansat zilele trecute.
Zăcămintele de gaze naturale descoperite recent în Marea Neagră ar urma să asigure aproximativ o treime din necesarul intern al Turciei în 2027, când producţia de gaze la această descoperire ar urma să ajungă la capacitate maximă, a declarat luni ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez.
Marea Britanie a cerut armatei sale să fie pregătită să vină în ajutor în criza de combustibil din ţară, după un weekend în care britanicii îngrijoraţi s-au grăbit la benzinării, golind multe dintre acestea, comentează AFP.
Aproximativ 25 de persoane au fost spitalizate în urma unei explozii survenite marţi într-o clădire rezidenţială din oraşul Göteborg, situat în sud-vestul Suediei, a anunţat postul public de radio suedez (SR), transmite Reuters.
Vulcanul Cumbre Vieja din La Palma a început din nou să erupă! Asta după ce ieri, autorităţile din Canare au declarat că activitatea acestuia încetinise până aproape de oprire.
Elveţienii au spus da căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.
Criza de combustibil a paralizat Marea Britanie.
A fost o zi importantă pentru Germania.
Este criza de combustibil in Marea Britanie! Sute de benzinării au raţionalizat vânzarea de motorina şi benzină, iarşoferii au format cozi uriaşe la pompe.
A fost a treia noapte consecutivă în care Barcelona a fost scena unor bătăi de stradă între forţele de ordine şi zecile de mii de tineri care voiau să petreacă.
Un muncitor care lucra într-o biserică a murit după ce clădirea s-a prăbuşit în urma puternicului seism care a zguduit luni insula Creta din Grecia şi a provocat rănirea altor nouă persoane, a declarat un reprezentant al Protecţiei Civile pentru AFP.
Premierul statului dus-american Peru, Guido Bellido, ameninţă că va naţionaliza uriaşul câmp de gaze naturale Camisea, în regiunea Cusco, în cazul în care consorţiul internaţional însărcinat cu exploatarea acestuia nu este de acord să renegocieze distribuirea profitului în favoarea s.
Un serviciu de livrare cu drone din capitala Australiei, Canberra, a fost nevoit să-şi suspende temporar activitatea din cauza corbilor care atacau dispozitivele.
La 43 de ani după Italia vecină, cetăţenii micii republici San Marino au votat duminică, într-o proporţie covârşitoare, legalizarea avortului, anulând astfel o lege care datează din 1865, conform Reuters.
Talibanii au interzis frizerilor din provincia Helmand să mai radă sau să tundă bărbile clienţilor, motivând că acest lucru încalcă legea islamică, aşa cum o interpretează ei, relatează BBC.
Cetăţenii UE cărora li s-a refuzat dreptul de a rămâne în Marea Britanie ar trebui să părăsească ţara de bunăvoie.
Social democraţii germani au obţinut majoritatea voturilor în alegerile naţionale de duminică, impunându-se la limită în faţa coaliţiei de centru-dreapta a Angelei Merkel în cursa care în care va fi decis viitorul cancelar al celei mai mari economii europene.
Partdul Social Democrat (SPD), creditat de primele estimări de după alegerile legislative de duminică cu un uşor avans faţă de coaliţia conservatoare a Angelei Merkel, a revendicat o victorie în acest scrutin, relatează Le Monde.
Metropole precum New York şi San Francisco devin din ce în ce mai mari în anul muncii la distanţă.