S-au călcat în picioare înaintea unui meci de fotbal
Cel puţin 8 persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 50 au fost rănite în urma unei busculade produse înaintea unui meci de fotbal.
Cel puţin 8 persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 50 au fost rănite în urma unei busculade produse înaintea unui meci de fotbal.
Poliţia spaniolă a anunţat marţi că a arestat şapte presupuşi membri ai unei bande infracţionale internaţionale care fabrica şi vindea certificate COVID şi teste negative falsificate, informează Reuters.
Marea majoritate a statelor lumii nu au înregistrat progrese semnificative în ce priveşte reducerea corupţiei în ultimii 10 ani, relevă Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) 2021 lansat marţi de Organizaţia Transparency International, care semnalează, în paralel, o intensificare a abu.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, afirmă că instituţiile statului şi cetăţenii României trebuie să acţioneze pentru ca ororile Holocaustului să nu fie nicicând uitate şi să nu mai fie vreodată posibile.
Finlanda a selecţionat 95 de sportivi care vor face deplasarea la Beijing pentru a participa la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 (4-20 februarie) la nouă discipline sportive, transmite Xinhua.
Luni nu a existat niciun câştigător în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Italia, după ce principalele partide aflate la guvernare au anunţat în prealabil că parlamentarii săi vor depune buletine albe, informează DPA.
Polonia vrea să înceapă marţi construirea unei bariere permanente la frontiera externă a UE cu Belarus.
Cu toate pregătirile Rusiei din ultimii ani de a-şi creşte imunitatea în faţa unor sancţiuni, efectele se resimt.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis, luni, după cea de-a doua zi a Consiliului de Afaceri Externe, că a propus în cadrul reuniunii să fie organizată o întâlnire a miniştrilor de Externe la Kiev, în semn de solidaritate cu Ucraina în faţa ameninţării ruse de la graniţă.
Guvernul britanic a anunţat luni că ridică cerinţa de a se efectua un test COVID-19 pentru călătorii complet vaccinaţi care sosesc în Anglia, informează France Presse.
O pătură groasă de zăpadă s-a aşternut luni peste Grecia, de la Acropola din Atena până la insulele din sud, perturbând transporturile şi vaccinările împotriva COVID-19 şi conducând la închiderea şcolilor, informează Reuters.
Tensiunile de la graniţa Ucrainei continuă.
” Omicron a dus pandemia într-o nouă fază care ar putea duce la finalul acesteia în Europa”, este mesajul Organizaţei Mondiale a Sănătăţii! Din cauza faptului că noua tulpină este extrem de contagioasă şi este puţin probabil ca o persoană să nu se infecteze, lumea, ar putea ajun.
Exerciţiile navale ruseşti în apele internaţionale din apropierea Irlandei "pur şi simplu nu sunt binevenite şi nu sunt dorite în acest moment", a declarat luni ministrul irlandez de externe Simon Coveney, citat de DPA şi Reuters.
Ţările NATO au plasat forţe în aşteptare şi au trimis nave şi avioane de luptă pentru a întări apărarea în Europa de Est în faţa activităţilor militare ale Rusiei la graniţele Ucrainei, a anunţat luni Alianţa într-un comunicat, citat de France Presse.
O turistă olandeză a fost reţinută în Polonia, după ce a făcut un salut nazist în faţa fostului lagăr de exterminare Auschwitz-Birkenau, conform poliţiei locale, citate de BBC.
Designerul francez Thierry Mugler a murit duminică, la vârsta de 73 ani.
Au fost violenţe, duminică, la Bruxelles, la proteste faţă de restricţiile impuse pentru limitarea infectărilor cu SARS-CoV-2.
Preşedintele Joe Biden ia în considerare trimiterea câtorva mii de soldaţi americani în Europa de Est şi ţările baltice, precum şi a unor nave de război şi avioane, în ceea ce ar reprezenta o schimbare majoră faţă de poziţia sa reţinută până acum faţă de Ucraina, scrie The Ne.
Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a declarat că două rachete trase spre Abu Dhabi au fost interceptate.
Mai mulţi fani au fost împiedicaţi să intre în complexul Melbourne Park care găzduieşte Australian Open cu tricouri şi pancare de susţinere a jucătoarei de tenis Shuai Peng din China, informează news.
O jurnalistă mexicană a fost împuşcată mortal duminică în oraşul Tijuana (nord-vest) de la graniţa cu Statele Unite, al doilea jurnalist asasinat în zonă într-o săptămână, a anunţat guvernul statului Baja California, citat luni de Reuters şi France Presse.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat duminică că ţara sa a primit un al doilea lot de arme din Statele Unite ca parte a unui ajutor defensiv în valoare totală de 200 de milioane de dolari, informează Reuters.