Kosovo pe un butoi de pulbere
Conflictul mocnit dintre Kosovo şi Serbia e pe cale să explodeze.
Conflictul mocnit dintre Kosovo şi Serbia e pe cale să explodeze.
Apar marturii cutremurătoare ale familiilor celor 53 de prizonierilor de război ucişi cu cruzime în închisoarea dinOlenivka.
Litoralul Mediteranean al Spaniei va fi "invadat" de turişti.
Terorism.
După valul de căldură care a ţinut Spania ca sub cupolă de foc sapaniolii se confruntă acum cu o nouă problemă.
La 155 de zile de la începutul invaziei, ruşii au capturat a doua cea mai mare centrală electrică a Ucrainei.
Rusia ignoră acordul semnat acum câteva zile şi continuă să bombardeze porturile ucrainene, de unde urmează să pleceexporturile de cereale.
Incendiile de vegetaţie continuă să facă prăpăd în sudul Franţei, unde, cel puţin 800 de hectare de pământ au fostdistruse.
Ruşii continuă să bombardeze mai multe regiuni de pe teritoriul Ucrainei punând la risc exportul de cereale asupracăruia s-a convenit acum câteva zile! Pe câmpul de luptă forţele ucrainene au recunoscut avansul ruşilor în oraşulDoneţk.
Fenomenele naturale considerate până nu demult atipice devin din ce în ce mai obişnuite.
Avertisment pentru cei care sunt în vacanţă în Spania.
Europa este departe de a scăpa de incendiile de vegetaţie.
Ruşii au făcut, din nou, victime în Ucraina.
Ucraina anunţă că a eliberat aproape jumătate din localităţile ocupate şi vrea să-şi recapete Crimeea anexată în 2014.
Europa se topeşte la propriu.
Ies la iveală detaliile sordide ale unei crime comise în Marea Britanie şi care-l are drept autor pe un şofer de tir dinRomânia.
Vestul Europei se topeşte la propriu.
Casele ucrainenilor continuă să fie ţinta aviaţiei şi artileriei ruseşti.
Patru oameni au fost împuşcaţi mortal într-un centrul comercial din statul american Indiana.
Căsătoria anului, peste ocean.
Pauza operaţională a armatei ruse s-a încheiat.
Mii de pompieri se luptă cu incendiile de vegetaţie din mai multe ţări europene precum Spania sau Italia.
Rusia se pregăteşte pentru noua etapă a ofensivei în Ucraina, conform serivciilor de informaţii militare ucrainene.