Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unui nou sistem de apărare antiaeriană Patriot, în schimbul celui donat Ucrainei
Tensiuni pe piaţa energiei, în dezbatere la Prima News. Jurnalistul Profit.ro Adrian Moşoianu, în studioul TV de la 20.00
Avertismentul Fondului Monetar Internaţional. De ce ţările din Europa de Est vor fi afectate mai puternic de războiul comercial
INS: Uşoară creştere a cifrei de afaceri în serviciile prestate companiilor, în primele două luni din 2025
Ce se va întâmpla cu facturile după eliminarea plafonării la energie: Nu sare nimic în aer. Va fi însă un alt sistem
România amână măsurile de reducere a deficitului bugetar până după alegeri. „Toţi vorbesc despre asta. Agenţiile de rating aşteaptă asta”, spune şeful Trezoreriei
Fabricile din China îşi reduc producţia şi trimit muncitorii acasă sub presiunea tarifelor impuse de Trump
Sebastian Burduja: Sistemul de termoficare în sine este în colaps; administratorii Termoenergetica l-au informat pe Nicuşor Dan că intră în insolvenţă compania
Profit.ro: OMV Petrom şi Romgaz pregătesc o nouă sondă de explorare în Marea Neagră, la peste 3.000 de metri adâncime
VIDEO. Adrian Moşoianu, la Prima News: Înainte de Paşte a fost dată alarmă prosumatorilor să nu mai injecteze energie în reţea, dar în final România a ajuns să importe
Trenurile vechi de pe Magistrala 4 de metrou Gara de Nord-Străuleşti vor fi înlocuite cu altele noi. Achiziţie de 1 miliard lei
VIDEO. Adrian Negrescu, la Prima News: "Deficitul bugetar a ajuns la un nivel record, România se va împrumuta la dobânzi foarte mari" / Urmează creşteri de taxe?