Planul de reducere a dependenţei de gazele ruseşti
Uniunea Europeană vrea să-şi reducă masiv dependenţa de gazele ruseşti.
Uniunea Europeană vrea să-şi reducă masiv dependenţa de gazele ruseşti.
În doar câteva zile, startup -ul Jobfull a pus la punct o platformă de recrutare unde sunt postate locuri de muncăpentru refugiaţii ucraineni.
După isteria preţurilor la carburanţi şi cozile uriaşe în faţa pompelor, românii au golit rafturile de ulei.
România produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de zece ori nevoia de consum intern, a declarat, sămbătă, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Sorin Moise, care a precizat că există stocuri suficiente cu acest produs şi materie primă pen.
Liderul PNL Florin Cîţu a declarat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă înseamnă 30 miliarde de euro pentru economia României, iar cei care nu pot face reformele prevăzute în acest plan, să spună acum, pentru a fi găsiţi „oameni capabili”.
Vladimir Potanin, cel mai bogat om de afaceri din Rusia, a avertizat Kremlinul că decizia de a confisca activele companiilor occidentale care şi-au suspendat operaţiunile ca urmare a invaziei ruse în Ucraina ar însemna un regres al Rusiei cu peste 100 de ani în trecut, la revoluţia din 1917,.
Directorul general în ANPC Paul Anghel reacţionează sâmbătă, într-o postare pe Facebok, la "umplerea cărucioarelor cu ulei sau alt produs sau la comenzi fie şi online de 1000 litri", cerând cumpărătorilor să limiteze achiziţiile la strictul necesar şi să nu golească rafturile magaz.
Autorităţile italiene au confiscat vineri mega-iahtul oligarhului rus Andrey Melnichenko, potrivit unui comunicat al poliţiei financiare a Italiei, scrie CNN.
România are suficiente stocuri de alimente şi produse neperisabile, a comunicat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini cu persoane care cumpără baxuri întregi de ulei.
Potrivit acestuia, funcţionarea navelor ruseşti care aprovizionează ISS va fi perturbată de sancţiuni.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) îşi va reduce previziunile privind creşterea globală luna viitoare din cauza războiului din Ucraina, a anunţat directorul său, Kristalina Georgieva, avertizând că intrarea Rusiei în incapacitate de plată nu mai este "un eveniment improbabil", notează .
Este haos la Marea Neagră pe piaţa cerealelor! În întreaga lume se remarcă acum o tendinţă de protecţionism alimentar.
Uniunea Europeană va interzice exporturile de produse de lux către Rusia, pentru a da ''o lovitură elitei ruse'', în cadrul noilor sancţiuni decise cu ţările din G7, a anunţat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters şi AFP.
Firma care ridica un ansamblu rezidenţial pe plaja sălbatică de la Corbu, a fost amendată cu o sută de mii de lei şiobligată să desfiinţeze toate cele 24 de vile de vacanţă.
Autorităţile continuă să amendeze benzinăriile care au crescut preţul combustibililor în mod nejustificat.
Extrem de mulţi copii născuţi prematur riscă să-şi trăiasca viaţa în… întuneric! În lipsa unui control oftalmologic realizatla timp, bebeluşii dezvoltă retinopatie, boală care progresează rapid şi duce la orbire.
Românii care găzduiesc refugiaţi vor primi ajutor financiar din partea statului! După şedinţa executivului de astăzi, s-a decisca fiecare român care are în grijă un cetăţean din Ucraina să primească …20 de lei pe zi.
Secretarul britanic de externe Liz Truss a anunţat vineri sancţiuni împotriva a 386 de deputaţi ai Dumei ruse care au susţinut invazia Ucrainei, potrivit AFP.
Benzinăriile care au majorat nejustificat preţul carburanţilor au primit amenzi de 370 de mii de lei! Cea mai durăsancţiune a luat-o grupul ungar MOL, care are de plătit o amendă de 100 de mii de lei.
Zvonul că benzina ar ajunge să se scumpească a creat o adevărată panică în rândul şoferilor care au stat ore în şir lacozi pentru a-şi alimenta maşinile.
Uniunea Europeană nu va impune sancţiuni asupra gazului sau petrolului din Rusia, susţine premierul ungar Viktor Orban într-un video postat vineri pe pagina sa pe Facebook, în contextul unui summit al liderilor din UE în Franţa, potrivit Reuters.
Cheltuielile guvernamentale pentru sănătate au crescut în Uniunea Europeană, în 2020 comparativ cu 2019, însă ţările membre cu cea mai mică pondere a cheltuielilor pentru sănătate în PIB sunt Letonia, Polonia, Irlanda şi România, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Aflat la o reuniune informală a Consiliului European, preşedintele Klaus Iohannis a identificat sursa creşteriipreţurilor combustibilor în România.