Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat la Prima News că îşi doreşte ca PNL să intre în opoziţie deoarece acolo „este cea mai bună şansă de reformă”.
”La nivel personal, cred că PNL va trebui să intre în Opoziţie, putem face politică în opoziţie. Peste trei ani vom fi pulverizaţi. Cea mai bună şansă de reformă este în Opoziţie. PNL şi-a pierdut electoratul! Eu am un vot, asta voi propune în conducerea partidului! Cei care au câştigat acum să fie lăsaţi să îşi pună în practică ideile!
Dacă domnul Dan a câştigat cu 48 la sută în municipiul Cluj-Napoca, să îl lăsăm să îşi impună viziunea cu partidul domniei sale. În conducerea partidului, trebuie să se regăsească primii 10 oameni care au câştigat alegeri! Aceleaşi feţe care se mută de la un minister la altul nu mai trebuie să apară. Primarii, aleşii locali nu mai cred în propriile conduceri. Nu îi mai urmează. Problema e ca s-au decredibilizat în interior. Eu nu mai accept să mă conducă un om care nu a performat electoral”, a declarat Tişe în emisiunea Prima News, moderată de Ciprian Aron.
Vicepreşedintele PNL a mai spus că nu va părăsi partidul ”la greu”, cu atât mai mult cu cât nu a făcut-o nici în 2012 atunci când a pierdut conducerea Consiliului Judeţean din cauza unei trădări.
”Nu plec din partid la greu. În urmă cu 12 ani m-au trădat cei din partid! Şi am pierdut Consiliul Judeţean! O să spun mai multe despre trădarea lor când nu voi mai fi în politică. La acea vreme, USL mi-a propus să candidez din partea lor şi probabil nu pierdeam. Dacă nu am trădat atunci, nu o fac nici acum când partidul e într-o situaţie complicată!”, a mai spus Alin Tişe.