13.000 de posturi urmează să fie tăiate din administraţie. E decizia de ultimă oră a coaliţiei de guvernare, dar cu amprenta clară a lui Ilie Bolojan, politicianul care şi-a construit reputaţia pe ideea că statul e prea mare şi prea leneş. „Să tăiem unde e grăsime”, spune el. Doar că România a mai făcut deja acest experiment, şi nu s-a terminat bine.
În 2010, Traian Băsescu şi guvernul Boc au venit cu acelaşi discurs: austeritatea e dureroasă, dar necesară. Ce-a urmat ştim: salarii tăiate, mii de oameni plecaţi din sistemul public, proteste care au aruncat în aer guvernul şi au schimbat harta politică. Nu doar din cauza măsurilor, ci şi a dispreţului cu care au fost impuse. Reforma s-a făcut cu toporul, nu cu bisturiul.
Astăzi, când Bolojan vorbeşte despre eficientizare, mulţi aud altceva: o reluare, dar una în HD a aceluiaşi film. De data asta, personajul principal e mai calm, mai tehnocrat, mai „corporate”. Dar povestea e aceeaşi: statul e vinovat, bugetarii sunt prea mulţi, cifrele trebuie să dea bine.
„Nu trageţi în pianist”, spunea zilele trecute Kelemen Hunor. Şi are dreptate. Pentru că pianistul doar cântă partitura, nu a compus-o. Nu Bolojan a creat dezechilibrele şi deficitele. Dar România are un reflex vechi: îl sacrifică pe cel care transmite veştile proaste. Problema e că pianistul de azi nu mai cântă într-o sală liniştită, ci într-un amfiteatru digital, unde fiecare tăiere devine virală în secunde.
Bolojan poate fi privit ca moştenitorul instinctului managerial al lui Băsescu. Dar dacă vrea să evite soarta lui, trebuie să iasă din paradigma “eficienţei cu orice preţ” şi să înveţe ceva ce Băsescu nu a înţeles niciodată: reforma e şi o poveste umană. Şi-apoi, să înţeleagă că ea nu se termină când tai, ci când reconstruieşti.
Faptul că reducerea de personal nu se va aplica uniform e un pas logic. Însă logica singură nu ţine loc de direcţie. România are nevoie nu doar să fie mai suplă, ci şi mai dreaptă. Fără o strategie de modernizare reală — digitalizare, profesionalizare, merit — austeritatea rămâne doar o corecţie contabilă, nu o schimbare de sistem.
Dacă în 2010 protestele au născut USL-ul, azi valul s-ar putea numi suveranism. O reacţie instinctivă a celor care nu mai cred în competenţă, ci doar în răzbunare.
(Marius Coţa)
