Politicienii nu au finalizat negocierile pe funcţii
Deşi au pus termen ca săptămâna viitoare să avem un Guvern instalat, politicienii încă îşi negociază funcţiile.
Deşi au pus termen ca săptămâna viitoare să avem un Guvern instalat, politicienii încă îşi negociază funcţiile.
Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR continuă sâmbătă, urmând a fi agreat acordul politic între formaţiunile din viitoarea coaliţie de guvernare.
Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat vineri că a fost definitivat programul de guvernare al viitorului Guvern, iar sâmbătă va fi agreat acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, un document de „trei-patru pagini”, care va cuprinde data fixă de rotaţie a premie.
Preşedintele USR Plus, Dacian Cioloş, consideră că PNL, într-o coaliţie cu PSD şi UDMR, se va fi în postura în care s-a aflat USR în precedentul guvern.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări, luni! PNL, PSD şi UDMR vormerge împreună la discutii.
Coaliţia PSD-PNL-UDMR este pe cale să se destrame, cu două zile înainte de a merge la consultările de la Palatul Cotroceni.
Scandal la negocierile pentru formarea guvernului PSD-PNL-UDMR.
PSD, PNL şi UDMR sunt pe ultima sută cu negocierile! Aproape au ajuns la un acord în privinţa împărţirii portofoliilor din viitorul guvern care, cel mai probabil, va fi condus de Nicolae Ciucă, după ce social democratii ar fi acceptat ca PNL să dea primul premier în sistemul rotativ.
PNL şi PSD au convenit în urma negocierilor de joi asupra câtorva măsuri pe care să le ia viitorul guvern, au declarat pentru Digi24.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, că singurul scenariu în negocierile cu PSD şi UDMR este ca primul premier să fie dat de liberali.
Mai mulţi parlamentari liberali au primit SMS-uri de ameniţare pe telefoanele de serviciu, în legătură cu votul pentru certificatul verde, a declarat, joi, pentru News.
Marcel Ciolacu a declarat, joi seara, că în urma ultimelor negocieri avute cu PNL şi UDMR s-a agreat ca până joi România să aibă Guvern cu puteri depline.
Liderii PSD, PNL şi UDMR stau de 2 ore şi jumătate la aceeaşi masă.
A mai trecut o săptămână în care PSD şi PNL nu au reusit să se pună de acord în privinţa unui premier.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat, miercuri seară, că, în viitorul guvern, cele două ministere avizatoare - Justiţie şi Finanţe - se vor împărţi între PNL şi PSD.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că săptămâna viitoare România va avea un Guvern.
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, afirmă că "spectacolul" oferit de alianţa PSD-PNL-UDMR este "ridicol şi iresponsabil", iar aceste partide "nu ştiu cum să îşi fure unul altuia scaunul de dedesubt".
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că, în discuţiile cu liderii PSD şi UDMR, i-a propus lui Marcel Ciolacu numele deputatului Alexandru Rafila pentru funcţia de premier, însă acesta nu fost de acord.
Este haos pe scena politică! Liderii PNL şi PSD nu se înţeleg la nivel politic, iar acum au apărut şi probleme decomunicare.
Negocierile dintre PNL şi PSD pe tema desemnării premierului se apropie de final.
Obligativitatea certificatului verde la locul de muncă agită spiritele în coaliţia PNL-PSD.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că mai mult ca sigur social-democraţii vor avea o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care se va decide pe cine propun prim-ministru, precizând că va solicita în negocierile cu PNL şi UDMR ca prima rotaţie de premieri să apa.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că exclude posibilitatea ca Nicolae Ciucă să fie premier pentru următorii trei ani şi că aşteaptă decizia PNL de a accepta rotaţia premierilor celor două partide la guvernare.